Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

miercuri, 20 iulie 2016

Străinii dețin deja 100.000 de hectare de pământ românesc arabil

Niciun comentariu :

Instituţiile financiar-bancare au acumulat în ultimii ani peste 100.000 de hectare de teren arabil în România. Sunt nume importante precum Rabobank, una dintre cele mai importante bănci olandeze, grupul italian Generali sau Insight Investment din Marea Britanie. Le cumpără în general pentru a le arenda şi a le revinde peste câţiva ani în contextul în care hectarul românesc este mult mai ieftin decât în alte state, iar valoarea lui creşte exponenţial.

Instituţii bancare, fonduri de investiţii, agenţii imobiliare, fonduri de pensii şi companii de asigurare au ajuns de mulţi ani pe lista proprietarilor de terenuri arabile din România. Atraşi de preţurile încă foarte mici, de legislaţia permisivă şi de atractivitatea lor pentru cei care doresc să facă agricultură, investitorii au pariat pe un business aproape sigur. Cei care au cumpărat la începutul anilor 2000 au putut vinde deja cu până la de zece ori mai scump decât au cumpărat, iar cei care cumpără acum au şansa să recupereze de până la şase ori investiţia în următorii zece ani.

Potrivit unor estimări ale asociaţiei Eco Ruralis împreună cu partenerii săi internaționali, între 2 și 4 milioane hectare de terenuri agricole au fost acaparate de către diferiți actori naționali sau internaționali. De asemenea, dintre cele 9,3 milioane de hectare de teren arabil din România, în jur de un milion ar fi în posesia cetăţenilor străini. 

Un model de business profitabil
Potrivit informaţiilor furnizate ECONOMICA.NET de către Eco Ruralis, cumpărătorii de terenuri româneşti care nu au ca domenii de bază agricultura achiziţionează între 3.000 ha și 40.000 ha sau chiar mai mult în scopuri speculative. Băncile internaționale și fondurile de investiții înregistrează, de obicei, filiale sau companii-soră în România, în umbra cărora încep să achiziționeze și să-și consolideze terenurile. Mizând pe creșterea prețului, parcelele consolidate urmează a fi vândute în decurs de 10-20 de ani. De obicei, proprietarii nu se angajază în exploatarea terenului agricol și îl arendează altor companii străine sau locale. "Întregul proces este total nontransparent și instigă la corupție pe toate nivelurile (arendele sunt, de cele mai multe ori, legate de funcționarii publici locali, de companiile preferențiale)", sunt de părere specialiştii Eco Ruraliso asociație de țărani și mici producători agroecologici, înființată în aprilie 2009 la Cluj Napoca care colaborează cu Comisia Europeană pe tema "land grabbing - acapararea de terenuri".

O bancă are cele mai mari suprafeţe de teren în România
Din datele Eco Ruralis, cele mai mari suprafeţe sunt controlate de Rabobank care, prin fondul de investiţii Rabo Farm, a ajuns să deţină în jur de 25.000 de hectare de teren arabil. Compania a venit în România în 2009 având în plan să investească 615 milioane de euro în ţara noastră şi Polonia, în decursul a 10-15 ani, şi a ridicat o mulţime de semne de întrebare legate de modul în care a dobândit suprafeţele de teren pe raza a 51 de sate româneşti. Potrivit unei anchete a The Correspondent şi a Centrului pentru Jurnalism Independent, mai mulţi ţărani au mers în justiţie susţinând că nu au vândut niciodată terenurile pe care Rabobank pretinde că le-a cumpărat pentru a le arenda ulterior unor fermieri români, mulţi dintre ei politicieni sau infractori condamnaţi.

Fond de investiţii american cu peste 18.000 de hectare în România
A doua cea mai mare exploataţie o are fondul de investiţii american Paine & Partners, care a achiziţionat în vara anului trecut compania Spearhead International Ltd, unul dintre cei mai mari producători britanici din agribusiness din Uniunea Europeană. În acest fel americanii au ajuns să exploateze în România, prin mai multe societăţi, aproximativ 18.200 de hectare de teren arabil, în mare parte arendat de companiile pe care Spearhead le controlează.

Terenuri pentru bani, nu pentru mâncare
Fondul britanic de investiţii Insight Investment a început să cumpere şi să arendeze teren în România în 2013, prin preluarea firmei Agricom Borcea, care exploata o fermă de 13.687 de hectare în Călăraşi, din care aproximativ 1.400 de hectare în proprietate şi restul arendate. Tot în 2013, Insight Investment a preluat prin subsiadiara din Olanda alte aproximativ 4.100 de hectare, controlând societatea Concordia Agro SRL, astfel că în total fondul exploatează peste 17.700 de hectare de teren.

Investiţiile britanicilor în România se fac prin Thames Farming Enterprises Limited, un fond cu investiţii cu activităţi în România, Polonia, Chile, Australia şi Noua Zeelandă creat pentru a "oferi investitorilor instituţionali un portofoliu diversificat şi oportunităţi de investiţii unice", dar şi prin Thames Farming Enterprises BV din Olanda. Scopul final este de a fi prezenţi într-un business cu potenţial financiar enorm, în contextul în care, spun oficialii companiei, "terenul de bună calitate devine o resursă rară" pentru o populaţie globală în creştere.

Danezii de la Agrinvest cumpără, dezvoltă şi vând
Grupul Agrinvest deţinut de mai mulţi investitori danezi controlează prin mai multe SRL-uri peste 10.750 de hecatre de teren în România, în Mizil (Prahova), Videle (Teleorman), Oraviţa (Caraş). Scopul companiei, care deţine şi două societăţi de real estate în România, este de a achiziţiona teren cu potenţial pentru agricultură, pe care să îl cultive şi să îl vândă ulterior în condiţii optime. Compania analizează, de asemenea, posibilitatea de a crea în ţara noastră o bază pentru producţia de carne de porc.

De la asigurări la terenuri arabile
Grupul italian cu activităţi pe piaţa asigurărilor Generali exploatează în România peste 4.600 de hectare de teren arabil la Sânnicolau Mare, Timiş, şi alte 350 de hectare la Pâncota, judeţul Arad. Compania are acolo culturi de cereale, floarea-soarelui şi soia, controlând totodată şi activitatea de distribuţie.

Pe lângă aceştia, mai există şi companii active în România, dar despre care se cunosc foarte puţine. Este cazul companiei de consultanţă Global Quest LLC din New York City care desfăşoară activităţi legate de terenurile agricole în România şi Bulgaria, dar şi despre Germanagrar, care cumpără terenuri pentru a le compacta şi a revinde ulterior unor ferme de mari dimensiuni.


De ce cumpără străinii teren în România
România rămâne una dintre cele mai atractive pieţe pentru investitorii străini, fie că doresc să facă agricultură, fie afaceri imobiliare. Solul este fertil, legislaţia permisivă, preţurile mici, avem ieşire la Marea Neagră prin portul Constanţa, iar UE plăteşte subvenţii directe pentru cei ce practică agricultură. 
Preţul mediu pe hectar în România variază acum între 2.900 şi 7.000 de euro, fiind de aproximativ 13 ori mai scump decât în urmă cu 14 ani şi, conform estimărilor, de şase ori mai ieftin decât va fi peste zece ani. Dacă ne raportăm la costurile terenului arabil din restul Europei, hectarul românesc are un preţ derizoriu. Spre exemplu, în Olanda, un hectar de teren arabil poate costa până la 80.000 de euro.

În ceea ce priveşte legislaţia, începând cu 2014 România a liberalizat piaţa funciară, astfel că cetăţenii străini pot cumpăra teren în România atât ca persoană juridică, cât şi ca persoană fizică în aceleaşi condiţii ca un cetăţean român. Singura limitare constă în faptul că arendaşul şi Agenţia Domeniilor Statului, în unele cazuri, au drept de preemţiune. "Arendaşii, fie ei români sau străini, beneficiază, de asemenea, de o legislaţie permisivă având în vedere că noul Cod Civil nu garantează compensaţia, suma fiind stabilită în urma negocierii dintre proprietar şi arendaşi. În practică, părţile au puteri inegale. Din moment ce arendaşul pregăteşte contractul, acesta are o putere de negociere mai mare decât vânzătorul. 

Mai mult, în general proprietarii de terenuri sunt în vârstă şi nu sunt familiarizaţi cu procedurile administrative", se arată în raportul Eco Ruralis.

Investitori străini în agricultură

Grupul de firme Tara de origine Domeniu activitate Suprafata Locul investitiei
Rabobank Olanda Bănci 25000 BR,TL,CT,TR,DJ,AR
Paine&Partners SUA Fond Investitii 18200 TM, AG
Insight Investment Marea Britanie Fond de investitii 17730 CT
First Farms Danemarca Pensii 7500 TM
Agrinvest Danemarca Real estate 7000 CL
Jantzen Development Danemarca Achizitii terenuri 6750 TR,DJ, PH
Finagri Immobilier SPA Franta Real estate si agricultura 6000 TM
Agrarius Germania Investitor 4700 TM,AR
Generali Group Italia Asigurari 4640 TM, AG

 Surse: ECONOMICA.net, Eco Ruralis

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu