"Sunt epoci în care nu poti inainta decat mergand contra curentului" - Mircea Eliade
Home » , , » Stelian Octavian Andronic despre societatile secrete

Stelian Octavian Andronic despre societatile secrete

Stelian Octavian Andronic este unul dintre ofiţerii superiori ai Securităţii trimişi în misiuni "de vârf" în străinătate. În 1990, ziarul The Wa­shington Post l-a desemnat ca fiind agentul care încasa banii de la Pentagon pentru tancurile vândute de Ceauşescu, depozitându-i pe numele său în Elveţia. Recent, editura bucureşteană Compania i-a publicat memoriile sub titlul "36 de ani în serviciile secrete ale României". Reproducem în cele ce urmează un fragment, cu menţiunea că titlurile şi subtitlurile aparţin redacţiei.  

Până în 1971, cunoştinţele mele despre activităţile "oculte" ale societăţilor secrete din lumea capitalistă erau inexistente. (...) Impulsul decisiv l-am primit în 1972, când am aflat despre grupul Bilderberg. Curiozitatea m-a făcut chiar să mă deplasez până la Ooster­be­ek, o mică localitate de lângă Arnhem, pentru a identifica Hotelul Bil­derberg, unde în mai 1954 avusese loc şedinţa de consti­tu­i­re a grupului, sub preşedinţia prinţului Bernard, soţul fostei re­gine Iuliana a Olandei.

PUTERI ASCUNSE
O mulţime de detalii privind organizarea, componenţa, sco­­pul declarat, or­di­nea de zi şi rolul grupului în ansamblul socie­tă­ţilor secrete ale lumii mi-au fost puse la dispoziţie de un adevărat erudit în domeniu. Cu acest om pasionat de cer­ce­­ta­rea şi studierea grupurilor organizate de puternici ai planetei m-am întâlnit de nouă ori, între 1972 şi 1976. El mi-a indicat zonele către care trebuie să-mi îndrept atenţia pentru a-mi com­pleta documentarea în acest domeniu, despre care la acea vreme nu se ştia prea mult.

Societăţile Secrete, localizate îndeosebi în America şi Eu­ro­pa de Vest, sunt atât laice, cât şi religioase. Dintre cele laice, inter­locutorul meu acorda un interes deosebit grupului Bilder­ber­g, considerat a fi de facto guvernul care conduce din culise pla­neta, Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), constituit în 1921 de gruparea Mesei Rotunde, iar din interiorul CFR, gru­pă­rii Skull & Bones, varianta americană a unei organizaţii se­cre­te create în Germania la începutul secolului al XIX-lea. O altă societate secretă importantă pe care o avea în vedere inter­lo­cutorul meu era Comisia Trilaterală, creată în 1973 pentru a cuprinde, alături de Europa, America şi Asia. Comisia Trila­te­ra­lă a abordat apoi Europa de Est, inclusiv URSS.

TATONĂRI LA BUCUREŞTI
Printre conducătorii vizaţi din Europa de Est se număra şi Ceauşescu. Mi-a spus că acesta ar fi fost abordat în 1971 de o pers­onalitate marcantă a lumii societăţilor secrete, care, la in­vi­ta­ţia preşedintelui României, a făcut o vizită particulară la Bucu­reşti în acel an. Reacţia lui Ceauşescu ar fi fost hotărât negativă, el respingând orice implicare în organizaţii secrete.

In­terlocutorul meu mai spunea că s-au făcut şi tatonări ulterioare, dar că el nu cunoştea la acea oră rezultatul acestor în­cer­­cări de racolare a fostului preşedinte al României. Aşa cum am spus deja, încercarea mea de a-l informa pe preşedinte prin­tr-o notă de două pagini despre grupul Bilderberg dăduse greş – prin aghiotantul său, mi-a cerut să distrug acea sinteză, precum şi toate materialele pe care le deţineam pe tema respectivă. Am executat ordinul primit atunci din spirit de disciplină, şi nu din convingere.


Extras din emisiunea Zig-Zag cu Ion Cristoiu din 27 ianuarie 2008 de pe Antena3.

La o întâlnire ulterioară cu relaţia mea, în Luxem­bu­rg, i-am relatat reacţia preşedintelui şi nedumerirea mea. In­ter­locutorul meu a opinat că, probabil, preşedintele se temea de ceva, dar nu era exclus să şi ascundă ceva şi de acea adoptase o asemenea atitudine.

În decembrie 1989 m-am întrebat dacă nu cumva refuzul său de la Bucureşti din 1971 i-a adus condamnarea la dispariţia de­fi­nitivă. Cu atât mai mult cu cât nici unul dintre cei care îl pri­me­au cu braţele deschise în deceniul şapte în America sau în Europa de Vest nu i-a sărit în ajutor, ci, dimpotrivă, s-au coa­li­zat ca să-l răstoarne şi chiar să-l lichideze. Sper că viitorul va scoate la iveală şi jocurile din umbră ce au hotărât destinul unui important şef de stat care mai bine de un deceniu a fost prefe­ratul lumii capitaliste şi unul dintre candidaţii la racolare de către organizaţiile secrete din epocă.

Printre societăţile secrete cu caracter religios, interlocuto­rul meu se interesa mai ales de cele legate într-un fel sau altul de Sfântul Mormânt de la Ierusalim şi de Vatican, începând cu Ordinul Templierilor şi Cavalerii Ioaniţi şi terminând cu cel al Cavalerilor de Malta. Aceste so­cietăţi, ca de altfel şi masoneria, susţinea el, au astăzi doar rangul doi printre so­cietăţile secrete mo­derne.

Societăţile secrete, afirma interlocutorul meu, au o vechi­me de peste o mie de ani. Ele datează de când bogaţii lumii şi-au pro­pus să cucerească puterea absolută pentru a stăpâni ome­ni­rea şi a-i prelua bunurile. Enumera vechi societăţi ca Nobilimea Neagră, constituită pe timpul dogilor Veneţiei, care mai târziu a dat naştere Comitetului celor 300, unde printre membri se află şi principalele case regale din Europa şi din care au de­ri­vat puter­nicele societăţi secrete moderne, unele deja citate.

ADEVĂR ŞI LEGENDĂ
În bătălia pentru cucerirea puterii şi conducerea lumii, ma­so­neria e mai mult mediatizată decât real activă. Cu rădăcini în Antichitate, ea s-a divizat mult din pricina luptelor intestine şi în numele unor false criterii naţionale. Parţial s-a dispersat în ce­­lelalte societăţi secrete şi nu mai are abilitatea, influenţa şi forţa pe care eronat i-o mai atribuie unii şi azi. Masoneria, apre­cia expertul, trăieşte mai mult din tradiţia şi din ambiţiile sale. Fastul şi parada de care mai face uz îi impresionează doar pe ne­ştiutori. De altfel, nici una dintre societăţile secrete constituite ulterior, chiar cu membri şi reprezentanţi ai masoneriei, nu a mai adoptat acest protocol medieval.

Aflând că fusesem consul la Tel Aviv, m-a întrebat ce ştiu despre implicarea şi influenţa evreilor în organizarea şi activi­ta­tea societăţilor secrete. I-am răspuns că subiectul nu m-a in­te­resat. Interlocutorul meu pre­tin­dea că există dovezi clare pri­­­vind rolul jucat de israeliţi în crearea, conducerea şi per­pe­tua­rea societăţilor secrete. (…) L-am întrebat dacă tot ce se spune despre societăţile secrete este adevăr sau legendă.

Mi-a răspuns că ele există în realitate, dar, cum este şi firesc, fiind vorba despre grupări cu caracter se­cret, existenţa, activitatea şi scopurile lor sunt ascunse marelui pu­blic, pentru că scopurile lor contravin intereselor popoarelor. Aces­tea trebuie împiedicate să cunoască realitatea ca să nu se revolte – o posibilă revoltă de care se tem so­cietăţile secrete. Nu ştiu dacă serviciile noastre secrete au făcut sau fac parte din societăţile secrete. De fapt, din câte mi-am dat seama, societă­ţile secrete nici nu interesau serviciile noastre – dovada cea mai con­­cludentă e chiar indiferenţa cu care a fost primită la Bucureşti informarea trimisă de mine în 1972 despre Grupul Bilderberg.

ROMÂNIA – LA MIJLOC

Relaţia mea susţinea că societăţile secrete au organizat şi au declanşat chiar ele, în mai multe rânduri de-a lungul istoriei, revolta maselor, dar numai în situaţii în care au avut interesul ca aceasta să aibă loc. Aceste grupuri nu agreează revolta spon­tană a maselor, revendicările necontrolate, căci astfel de ma­nifestări le pot afecta interesele meschine.

În acest context, mi-a dat ca exemplu chiar ţara noastră. Popularitatea lui Ceauşescu în Vest, spunea el, nu este nicidecum rezultatul propagandei româneşti sau al acti­vităţii diplomaţiei noastre, aşa cum credem noi, ci pur şi simplu o acţiune a so­cietăţilor secrete în contextul relaţiilor Est-Vest. La mijloc e dorinţa lor de a lichida un sistem pe care tot ele l-au conceput şi implementat, dar care nu a dus la îm­plinirea scopurilor iniţiale.

Orânduirea comunist-socia­lis­tă creată de societăţile secrete în spatele Cortinei de Fier a fost un experi­ment nereuşit, din punctul lor de vedere, şi atât. Pot să afirm fără re­ţi­nere că acest expert mi-a fost un bun şi, cred, sincer îndrumător într-un domeniu incitant şi destul de puţin cunoscut în anii ’70.
...
Sursa: Jurnalul - 11 noiembrie 2008

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

-->