Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

luni, 24 noiembrie 2008

O opinie asupra iertarii

Niciun comentariu :
Am fost preocupat pe masura ce m-am confruntat cu diverse greseli atat din partea mea cat si din partea altora, sa gasesc o cat mai buna intelegere si utilizare a iertarii, pe care o consider fundamentala pentru integrarea spirituala a greselilor (pentru a trage un folos spiritual din acestea, cu mintea romanului cea de pe urma).

Problematica iertarii poate fi impartita pentru o mai usoara intelegere in doua mari aspecte: cum sa ierti cand altii ti-au gresit tie, si cum sa dobandesti iertarea cand tu insuti ai gresit. Primul aspect il consider destul de simplu de inteles (mult mai greu de aplicat, dar asta e), si a fost clarificat dincolo de orice dubiu de Iisus: trebuie sa-i iertam pe cei care ne-au gresit, indiferent cu ce ne-au gresit si indiferent de cate ori gresesc fata de noi.
21. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori?
22. Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte.
(Evanghelia dupa Matei, Capitolul 18)
Ca yoghin eu inteleg sa iert cautand sa am urmatoarea atitudine interioara: "indiferent ce rau mi-ar face o persoana, si indiferent de cat de multe ori ar gresi fata de mine, eu ma voi gandi intotdeauna fara incetare la cum sa pot sa ajut acea persoana cat mai bine posibil." (altfel spus din punctul de vedere al ceea ce caut sa fac in interactiunea cu semenii, nu fac nicio diferenta intre cei care imi fac bine si cei care imi fac rau, si ma gandesc intotdeauna la cum pot sa ajut pe cel din fata mea, si nu renunt la aceasta atitudine indiferent de cat de mult ar gresi o anumita persoana fata de mine; imi rezerv insa dreptul ca unele metode de ajutorare sa nu fie intotdeauna pe placul tuturor :) ). Am gasit ca aceasta atitudine interioara imi aduce foarte mari satisfactii, si ma face sa fiu perfect impacat cu mine insumi si fata de Dumnezeu. Foarte posibil sa existe atitudini si mai elevate in ceea ce priveste iertarea celorlalti, eu atat pot sa pun in practica in momentul de fata.

Situatia este insa mult mai dramatica cand eu insumi sunt cel care am gresit si am nevoie sa fiu iertat. A reprezentat o problema esentiala pentru mine sa gasesc modul in care pot sa-mi repar greselile.

In aceasta privinta am o opinie diferita de cea a multora dintre prietenii mei. Eu nu sunt de acord ca a ierta inseamna a uita pur si simplu, fara alte batai de cap. Sigur ca in momentul in care fiecare dintre noi gresim, ne-am dori ca acel incident sa fie sters cu buretele si toata lumea sa uite complet de el, si el sa nu produca niciun efect. Marea majoritate a oamenilor, chiar dintre cei angrenati intr-un drum spiritual interior, inteleg sa spuna "iarta-ma" in momentul in care gresesc, si daca greseala le este iertata de cel fata de care au gresit, atunci pentru ei este ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si pleaca linistiti mai departe fericiti ca au rezolvat-o si pe asta. Pentru mine acest mod de a proceda reprezinta o proasta intelegere a problemei, fiindca nu rezolva cauza greseliii, care in fond este cea care aduce suferinta: omul care a gresit ramane mai departe la fel de ignorant.

Eu inteleg sa-mi cer iertare in primul rand cercetandu-ma sa gasesc ce defect al meu a facut posibila greseala mea, si apoi cautand din toate puterile sa elimin acel defect astfel incat sa ma asigur ca niciodata nu voi mai repeta aceasta greseala (fiindca am eliminat cauza greselii).
Abia dupa ce am dus la bun sfarsit acest demers pot considera ca imi merit iertarea cu adevarat, si ca ma pot ierta si eu. Altfel la ce bun este ca un om sa-si ceara iertare daca el nu-si da silinta sa-si indrepte caracterul ca sa nu mai greseasca din nou si din nou in acelasi mod? Eu chiar am constatat ca daca procedez astfel, ma simt impacat si iertat chiar daca poate cel fata de care am gresit nu m-a iertat in sufletul sau: eu ma simt impacat atat fata de mine insumi cat si fata de Dumnezeu fiindca am eliminat din mine sursa raului care a fost cauza greselii mele. Bineinteles ca daca este posibil caut sa repar consecintele greselilor mele, dar nu intotdeauna acest lucru este posibil, si fara doar si poate consider ca mai importanta este rezolvarea cauzei decat tratarea efectului. Si desigur ca este important ca numarul si calitatea faptelor bune sa precumpaneasca in fata greselilor.

Am intalnit destui oameni chiar printre cei cu pretentii spirituale care in momentul in care greseau fata de mine, prima lor grija era sa spuna cat mai repede "Iarta-ma!" (lucru laudabil poate), dar in ochii carora eu citeam ca nu sunt catusi de putin interesati sa se autoanalizeze pentru a-si descoperi defectul care a stat la baza greselii lor. Aceasta indolenta din partea lor desigur ca ii face la fel de predispusi sa greseasca si pe viitor in acelasi mod, si chiar daca sunt iertati aceasta nu rezolva prea mult problema lor: in ei continua sa existe raul care va continua sa rodeasca in momentele in care i se va da ocazia. Intr-un asemenea caz consider ca iertarea ajuta numai pe cel care iarta, nu si pe cel care a gresit dar nu se preocupa sa elimine din el defectele care au facut posibile raul. De aceea se pacalesc amarnic fiintele lenese care adopta urmatoarea atitudine: "Ei si ce daca gresesc? Imi cer iertare, e musai sa fiu iertat daca cel fata de care am gresit e o persoana spirituala, si cu asta basta, nici usturoi n-am mancat nici gura nu-mi miroase".

Consider aceasta problematica a iertarii foarte importanta, fiindca fiecare dintre noi gresim de nenumarate ori poate, si daca reusim sa evoluam invatand din aceste greseli si transformandu-ne in bine, atunci ne putem accelera foarte mult apropierea de Dumnezeu Tatal. Daca insa tratam superficial greselile noastre cautand sa ascundem cat mai repede gunoiul interior sub presul constiintei noastre (si ratand ocazia autocunoasterii indreptata catre transformarea noastra in bine), chiar daca poate cei fata de care am gresit ne vor ierta, nu ne vom putea ierta cu adevarat noi insine. Si daca de restul oamenilor ne putem ascunde, de propria noastra constiinta si de Dumnezeu nu ne putem ascunde niciunde si niciodata, asadar o perfecta sinceritate fata de noi insine este imperios necesara pentru a putea beneficia cu adevarat de miracolul divin al iertarii.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu