Opinii despre Yoga, Tantra, spiritualitate, despre o viata sanatoasa, despre iubire si sexualitate, despre abuzurile si nedreptatile savarsite impotriva yoghinilor, despre societatea contemporana si evolutia umanitatii, despre esecul planurilor de creare a unei dictaturii globale si despre prabusirea cabalei satanice a "iluminaților"

vineri, 1 august 2008

Lumea Îngerilor

Niciun comentariu :
Cuvântul românesc înger şi celelalte cuvinte similare din aproape toate limbile europene (ANGEL, în engleză, ANGE, în franceză, ANGELO, în italiană, etc.) provin din cuvântul grecesc ANGELOS, respectiv latinescul ANGELUS, a cărui semnificaţie principală este aceea de mesager. Aşa cum ne arată semnificaţia cuvântului, îngerii sunt anumite entităţi luminoase, sublime, elevate, care prezintă prin natura lor predominantă o frecvenţă de vibraţie intermediară între Dumnezeu şi lumea fizică, în care trăiesc fiinţele umane. Prin însăşi existenţa lor şi specificul acţiunilor lor, principala funcţie a entităţilor angelice este aceea de „mesageri” ai lui Dumnezeu. Ele sunt superioare ca frecvenţă de vibraţie fiinţelor umane obişnuite şi, conform învăţăturilor biblice, ele îl cunosc pe Dumnezeu în mod direct, „faţă în faţă” şi manifestă, în diferite grade, puritatea şi splendoarea lui Dumnezeu.

Înafara funcţiei principale de mesageri divini, îngerii joacă diferite roluri. Există îngeri păzitori ai fiinţelor umane, dar există şi îngeri gardieni ai unor planete sau stele, sau ai unor naţiuni sau grupuri mari de oameni. Există îngeri ai iubirii, ai armoniei, ai creaţiei, ai înţelepciunii, ai dreptăţii, ai purităţii, îngeri care veghează împlinirea legilor divine, etc. Practic, există nenumărate entităţi angelice şi ele există pretutindeni în întreaga Creaţie a lui Dumnezeu, în toate planurile manifestări. Prin „lumea tainică a îngerilor” ne referim la o dimensiune subtilă astrală paradisiacă elevată foarte pură, în care există predilect astfel de entităţi angelice, deşi ele se manifestă pretutindeni şi pot acţiona oricând şi oriunde. Lumea tainică, minunată, sublimă a îngerilor este caracterizată de iubire, înălţare, pace, bucurie, lumină, frumuseţe, exaltare sufletească. Vom avea firesc tendinţa, intrând în comuniune cu lumea îngerilor, de a ne orienta spre Dumnezeu cu dragoste şi reverenţă, intuind misterele copleşitoare şi tainele de nepătruns ale fiinţei supreme care este Dumnezeu Tatăl.

Text preluat de pe http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5396

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu